Ce se întâmplă cu segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu-Orăștie. Anunțul a fost făcut azi

Ce se întâmplă cu segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu-Orăștie. Anunțul a fost făcut azi
Publicat: 28/04/2016, 18:32

Dan Costescu a declarat, la Sibiu, în timpul unei vizite pe Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăștie, respectiv zona demolată dintre Săliște și Cunța, că reparațiile la această porțiune se vor finaliza la 1 septembrie, dar acest lucru nu va însemna neapărat și reluarea traficului pe autostrada închisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pe această zonă studiile care se desfășoară nu vor amâna deschiderea, pe 1 septembrie. Rămâne de văzut pe restul autostrăzii ce vom putea face, pentru că sunt 22 de kilometri și finalul contractului nu îl putem accelera, dacă vrem să nu ne batem joc. Decembrie este finalul pentru evaluare, de asta am spus că deschiderea acestui tronson nu înseamnă neapărat deschiderea circulației”, a afirmat Costescu.

Acesta a spus că a trecut pe șantier când era în faza de pregătire și când se făceau evaluările cu proiectantul, iar acum a venit după ce au început lucrările.

„Colegii sunt organizați, am mai discutat niște detalii pentru că termenele sunt strânse. Trebuie să ne ținem de ele și eventual să le și scurtăm puțin. S-au discutat, de exemplu, variantele de accelerare a acestor termene. Modul în care vor fi organizate, în ce faze se va putea lucra în schimburi, în ce faze se va putea lucra cu program prelungit, pentru că, așa cum le-am spus și colegilor, este un examen atât pentru șefii de proiect, dar și pentru companie, pentru central. Termenul estimativ rămâne cel care a fost anunțat, 1 septembrie, vom vedea cum vor evolua lucrările. Noi ne propunem pentru aceste proiect să evolueze în bine”, a declarat ministrul Transporturilor.

Întrebat despre proiectul care va fi pus în practică pentru realizarea lucrărilor la porțiunea demolată din autostradă, Costescu a spus că nu se poate vorbi de un proiect nou, ci mai degrabă de o prioritizare.

„După câte știți, proiectul acesta a fost împărțit în mai multe bucăți pentru a putea fi contractate foarte repede. Prima bucată, despre care am vorbit, se referă doar la reconstrucția acestei zone demolate. Am pornit, în același timp, și o expertiză care se desfășoară pe lungimea întregului tronson. În funcție de rezultatele expertizei, ne vin și soluțiile. Nu sunt probleme așa de complicate ca aici, aceasta este partea bună, acolo sunt mai simple”, a mai spus ministrul.

Întrebat care este soluția pentru ca pe Lotul 3 al Autostrăzii să nu mai apară fisuri, Costescu a răspuns: „soluția a fost să ne apropiem de soluția inițială, care a fost propusă, dar nu a fost respectată”.

Întrebat care este valoarea reparațiilor care se realizează la Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăștie și din ce bani vor fi plătite, ministrul Costescu a afirmat că evaluările au ajuns la un cost de aproximativ 70 de milioane de lei, iar scrisorile de garanție luate de la constructor sunt de aproximativ 90 de milioane.

„Valorile vor fi susținute din resursele companiei și din scrisorile de garanție luate de la constructorul care a ratat această zonă. Ele sunt, așa cum știți, 60 de milioane, plus încă 30. În acest moment suntem cu evaluarea undeva la 70 și ceva de milioane lei. Să vedem ce mai apare suplimentar pe restul tronsoanelor”, a afirmat Costescu.

O porțiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăștie, aflată în zona kilometrului 60 și deschisă în noiembrie 2014, a fost demolată și este refăcută complet, din cauza unor probleme la fundație cauzate de infiltrații.

În noiembrie 2015, Ministerul Transporturilor a anunțat că la CNADNR corpul de control al ministrului de resort a identificat o serie de nereguli privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăștie-Sibiu, unde o porțiune de 200 metri trebuie demolată și reconstruită, și a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.

Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăștie a fost inaugurat în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, și de fostul premier Victor Ponta, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.

Lotul are o lungime de 22 de kilometri, dintre care 6 km au fost afectați de alunecări de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro.

Loturile 1, 2 și 4 din Autostrada Sibiu-Orăștie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul 3, de la Săliște la Cunța, rămânând însă în șantier din cauza alunecărilor de teren din zonă. Loturile 1, 2 și 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, au fost realizate în urma unei investiții totale de 1,46 miliarde de lei (326,5 milioane de euro), fără TVA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor, aproape 30% / Mesaj pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”